Zi perfectă pentru UVT Agroland Timișoara la cuplajul organizat de reprezentantele Banatului în Divizia A1 de volei feminin. Agro a trecut cu 3-1 de Știința Bacău și a profitat și de pasul greșit făcut de CSM Târgoviște în fața gazdei CSM Lugoj. Trupa de pe Timiș a condus cu 2-0, însă a trebuit să se mulțumească la final cu un singur punct, CSMT reușind să revină și să câștige cu 3-2. Agroland are acum 38 de puncte în clasament și s-a apropiat la trei lungimi de următoarele două clasate, CSM Târgoviște (locul 4) și Știința Bacău (locul 3).

Aproximativ 700 de persoane au asistat la cele două partide ale cuplajului organizat de vesticele din Divizia A1 de volei feminin, CSM Lugoj și UVT Agroland Timișoara. La capătul celor două meciuri, antrenorul Bogdan Paul a opinat că evenimentul a fost unul reușit.

A fost o seară frumoasă pentru volei, a fost inspirată alegerea de a juca la sala I. K. Ghermănescu. Am fost primiți călduros, CSM Lugoj ne-a asigurat toate condițiile și pe această cale țin să le mulțumesc gazdelor noastre. Eu cred că am făcut o bună propagandă voleiului pentru că au fost două meciuri spectaculoase. – B. Paul

Agroland a deschis ziua cu o victorie salutată de publicul lugojean, scor 3-1, cu Știința Bacău. Diana Balintoni & Co. au arătat din nou că forța grupului poate face diferența în momentele grele. În setul al doilea, Agro a reușit să revină de la 21-24 și să facă un pas important spre câștigarea celor trei puncte puse în joc. Bogdan Paul și-a lăudat jucătoarele pentru curaj.

Lucrurile frumoase li se întâmplă celor curajoși. În momentul în care ai curaj, joci până la capăt și nu cedezi, când înțelegi de fapt că este un joc care se termină la ultimul punct indicat de arbitru, atunci se pot întâmpla lucruri frumoase. Nu am cedat, indiferent de scorul la care ne-am regăsit, iar faptul că fetele au înțeles acest lucru a contat foarte mult. Într-un final, atitudinea s-a materializat într-un rezultat extraordinar. Aceste trei puncte contează enorm în economia campionatului. – B. Paul

Agroland v. Știința Bacău 3-1

CLASAMENT DIVIZIA A1 

După primele două runde din faza a doua a campionatului, echipele își păstrează locurile de la finalul sezonului regular însă diferențele s-au micșorat.

1. CSM București 58 puncte (1 joc în plus), 2. Volei Alba Blaj 50 puncte, 3. Știința Bacău 41 puncte, 4. CMS Târgoviște 41 puncte, 5. UVT Agroland 38 puncte, 6. CSM Lugoj 20 puncte (1 joc în plus)