Cea mai frumoasă echipă a ajuns în cursul acestei zile la București. Pentru accederea în sferturile Cupei României, UVT Agroland Timișoara trebuie să treacă, miercuri, 31 octombrie, de Dinamo. Antrenorul Bogdan Paul se așteaptă la un meci dificil, cu un adversar care s-a întărit, dar obiectul este calificarea.

Dinamo și Agroland s-au întâlnit și anul trecut, tot în primul tur al Cupei României, și tot în București. Formația noastră se califica în sferturi, după o victorie cu 3-0. Misiunea va fi mai dificilă anul acesta, deoarece formația bucureșteană s-a întărit în vară.

,,Valoarea echipei Dinamo a crescut mult față de sezonul trecut. Sunt absolut convins că este o formație care va avea multe de spus în acest campionat. Este o singură manșă, deci meciul acesta este și mai important. Miercuri trebuie să jucăm foarte bine pentru a ne califica. Ne dorim această calificare. Abordăm toate competițiile în care suntem implicați cu maximă seriozitate. Faptul că avem o deplasare lungă, este un avantaj pentru adversar”, a precizat Paul.

Dinamo poate fi echipa mai proaspătă la meciul de mâine, deoarece nu a jucat în prima etapă din Divizia A1. În schimb, moralul bun, după primele trei puncte din acest sezon, poate fi atuul jucătoarelor noastre.

,,Greu de spus dacă vreo echipă este avantajată. Din punct de vedere al oboselii, sigur că este avantajată echipa care a stat. Pe de altă parte, noi mergem la Dinamo după ce am jucat deja un meci oficial. Contează și acest lucru, contează că am evoluat acasă împotriva unui adversar la îndemână și faptul că am luat trei puncte dă o anumită stare de spirit pozitivă echipei noastre”, a conchis antrenorul formației noastre.

Partida Dinamo – UVT Agroland Timișoara începe miercuri, 31 octombrie, la ora 14.00. Câștigătoarea ajunge în sferturi, fază în care se va duela, pe teren propriu, cu CSM Târgoviște, la 16 ianuarie 2019.