UVT Agroland Timișoara a bifat a cincea victorie în actualul sezon al Diviziei A1 de volei feminin, pe terenul formației CSU Medicina Târgu Mureș. Echipa noastră s-a impus cu 3-1, revenind în meci după ce a cedat primul set și reușind să își adjudece toate cele trei puncte puse în joc. După meciul de astăzi, Roxana Bacșiș a devenit cea mai bună realizatoare a campionatului (119 puncte), în timp ce Andreea Petra a ajuns la 23 de ași în acest sezon.

Medicina – Agroland 1-3 (25-19, 8-25, 18-25, 22-25)

Partida a început cu un duș rece pentru formația noastră. Formația din Târgu Mureș a reușit să se desprindă pe finalul primului set și să și-l adjudece. Actul al doilea a fost dominat categoric de Diana Balintoni & Co. 5 din cele 8 puncte ale Medicinei au venit pe fondul erorilor la serviciu ale formației noastre.

Roxana Bacșiș - Târgu Mureș

Actul al treilea a fost echilibrat până la cel de-al doilea time-out tehnic. Ulterior, de la 16-14, UVT Agroland s-a distanțat la o diferență maximă de șase puncte (23-17).

Ultimul set a fost și cel mai spectaculos, în special în partea de final. Formația noastră a condus cu 20-14, dar tinerele voleibaliste de la Medicina au reușit să se apropie la două lungimi (18-20, 19-21 și 22-24), fără a pune însă în pericol victoria de trei puncte a formației noastre.

Echipa de start utilizată astăzi de antrenorul Bogdan Paul: Diana Cărbuneanu (3 puncte), Roxana Bacșiș (20 puncte), Diana Balintoni (4 puncte), Andrea Lakovic (12 puncte), Andreea Petra (10 puncte), Daniela Lupescu (10 puncte) și Mihaela Ozun – libero. Au mai intrat Ariana Pîrv (9 puncte), Daria Popa Calotă, Larisa Vasilică și Petruța Orlandea.

UVT Agroland are în acest moment 15 puncte și este în continuare pe poziția a 5-a în clasament. Etapa viitoare, ultima a turului din sezonul regular, Agro va juca tot în deplasare, la solicitarea campioanei României, Volei Alba Blaj, de a inversa locurile de disputare ale meciurilor tur-retur. Jocul este programat vineri, 8 decembrie.