Sezonul 2017-2018 s-a încheiat pentru UVT Agroland Timișoara cu locul 5 în Divizia A1 și dreptul de a evolua în Cupa Challenge, pentru echipa de senioare, respectiv cu titlul de vicecampioană în Divizia Junioare. În cadrul unei conferințe de presă, președintele formației noastre, Horia Cardoș, a tras concluziile campionatului recent încheiat și a vorbit despre planurile pentru următoarea stagiune. 

UVT Agroland Timișoara și-a câștigat dreptul de a evolua în competițiile europene încă din primul an în elita voleiului românesc, sezon în care a impresionat, din nou, și echipa de junioare. Pe lângă locul 5 obținut în Divizia A1, „Agro” a obținut a cincea medalie la nivel juvenil, în patru ani de existență.

Personal sunt mulțumit, aș putea spune foarte mulțumit, de locul ocupat la finalul primului an în Divizia A1. Ne-am clasat pe poziția a cincea, la mare distanță de locul al șaselea, iar această clasare ne dă dreptul să jucăm din primul an în cupele europene, respectiv în Cupa Challenge. De asemenea, am reușit un rezultat foarte bun cu echipa de junioare, am jucat finala, din păcate nu am reușit să o câștigăm și să ne apărăm titlul. Am obținut încă o medalie de argint. Practic avem în Divizia Junioare două medalii de argint și una de aur, iar în scurta existență a clubului nostru, avem în total cinci medalii la nivel juvenil: trei de aur (n.r. Junioare – 2017, Cadete – 2016 și Speranțe – 2015) și două de argint (n.r. Junioare – 2016, 2018). Sunt mândru de ce au reușit colegii mei din club. – H. Cardoș

Staff-ul tehnic și conducerea clubului nostru lucrează intens în această perioadă la strategia de transferuri pentru sezonul 2018-2019.

Suntem în discuții cu mai multe jucătoare. Încercăm să mergem cât mai mult pe sportive din România, ne dorim să păstrăm proiectul. Din păcate, nu cred că vom putea să rămânem la același nivel, adică să avem în lot doar o stranieră. Probabil că vom fi nevoiți să aducem mai multe străine, dacă nu vom reuși să acoperim posturile cu românce valoroase. Sunt două cluburi din primele șase care au această filosofie, noi și Știința Bacău. Resursele, mă refer la jucătoare autohtone, sunt destul de limitate. În plus, dacă vrem să avem o prezență onorabilă în cupele europene, nu putem să ne prezentăm cu o echipă de junioare. Ideea de bază a fost de la început să păstrăm un nucleu de jucătoare care să încerce să ducă mai departe spiritul pe care ne dorim să îl construim aici. – H. Cardoș

Noul campionat începe la 27 octombrie, dată la care, conform țintarului, formația noastră va primi vizita nou-promovatei CSU Belor Galați.

#ForzaAgro