Extrema Katarina Jovanovic a efectuat ieri primul antrenament în tricoul formației UVT Agroland. Jucătoarea transferată în acest sezon la Timișoara este mulțumită de alegerea făcută și este optimistă că alături de noile sale colege va reuși un sezon bun.

Jovanovic consideră că se va integra ușor la Agroland, ținând cont că se cunoaște cu unele dintre componentele formației noastre. Cu Daniela Lupescu a fost colegă la Lugoj, în timp ce la Medicina Târgu Mureș a evoluat alături de Roxana Iancu.

Pe unele dintre fete le cunosc din sezoanele precedente în care am evoluat în România. Și pe antrenor îl cunosc foarte bine, astfel că mi-a fost foarte ușor să vin la Timișoara. Abia aștept să înceapă sezonul. Știu că va fi o atmosferă foarte bună, iar dacă ne vom pregăti bine, cred că rezultatele bune nu vor întârzia să apară. – K. Jovanovic

La prima întâlnirii cu jurnaliștii timișoreni, Katarina a vorbit și despre nivelul campionatului din țară, competiție pe care o cunoaște foarte bine.

Am mai jucat în România și pot să spun că nivelul campionatului a crescut în fiecare an. Este un campionat în care vin să evolueze jucătoare foarte bune, experimentate, pot spune chiar voleibalistă consacrate. Este încă o dovadă că nivelul campionatului de aici este în continuă creștere. Și din acest motiv mă bucur că m-am întors, am găsit condiții bune și sunt mulțumită de alegerea făcută. – K. Jovanovic

O clasare bună în Divizia A1, un parcurs cât mai lung în Cupa României și o figură frumoasă în CEV Challenge Cup – acestea sunt dorințele Katarinei pentru sezonul 2018-2019.

Mă aștept să ne îndeplinim obiectivele. Să ne clasăm cât mai sus în campionat, să avem un parcurs cât mai lung în Cupa României. Legat de Cupa Challenge, trebuie să luăm totul pas cu pas. Văd această competiție ca pe o oportunitate să arătăm nivelul voleiului din România. Avem și multe jucătoare tinere, iar pentru ele este o șansă importantă să se remarce. K. Jovanovic

#ForzaAgro