Stiri pe scurt
  1. Victorie de 3 puncte cu Știința Bacău
  2. Bogdan Paul despre adversarul de sâmbătă: “Este aceeași Știința pe care o cunoaștem de ani de zile”
  3. Ne duelăm cu Vasas Budapesta în Cupa Challenge
  4. ANDREEA PETRA: ,,Sper să revin cât mai repede la forma de joc pe care mi-o doresc”
  5. Programul lunii noiembrie

"U" NTT Data Cluj

Agroland - U NTT Data 3-0
28 octombrie 2018
Trei seturi, trei puncte. “Agro” trece de “U”

UVT Agroland Timișoara a debutat cu o victorie în sezonul 2018-2019. Formația noastră a trecut în minimum de seturi, scor 3-0, de “U” NTT Data Cluj, la fel ca în partidele din sezonul trecut. Daniela Lupescu & Co. au avut o prestație bună, au reușit să treacă peste momentele dificile din joc și au obținut…

Daniela Lupescu
26 octombrie 2018
Daniela Lupescu prefațează meciul cu “U”: “Mergem montate”

Jucătoarele de la UVT Agroland Timișoara abordează cu maximă seriozitate prima întâlnire oficială din sezonul 2018-2019. În prima etapă din Divizia A1 de volei feminin, formația noastră primește vizita echipei “U” NTT Data Cluj. Înaintea meciului programat sâmbătă, 27 octombrie, la sala “Constantin Jude”, căpitanul Daniela Lupescu își dorește o prestație solidă, de la un…

Bogdan Paul
25 octombrie 2018
Bogdan Paul prefațează noul campionat: “Va fi cel mai echilibrat sezon din ultimii 5-6 ani”

Sâmbătă, UVT Agroland Timișoara începe cel mai interesant sezon din istoria voleiului timișorean. Echipa noastră debutează pe teren propriu în Divizia A1, în compania formației “U” NTT Data Cluj. Înaintea partidei din 27 octombrie, de la sala “Constantin Jude”, antrenorul Bogdan Paul a prefațat lupta din acest sezon al Diviziei A1 și a vorbit despre…

Larisa Vaslică la atac
29 ianuarie 2018
Larisa Vasilică: “Am prins ambiție și foarte mult curaj”

Universalul Larisa Vasilică a fost din nou “liderul” de puncte al junioarelor folosite în meciurile de primă ligă pentru UVT Agroland Timișoara. La meciul cu U NTT Data Cluj, scor 3-0 pentru trupa de pe Bega, Larisa a fost utilizată încă de la finalul primului set, fiind în sextetul cu care antrenorul Bogdan Paul a abordat…

27 ianuarie 2018
A patra victorie consecutivă

UVT Agroland Timișoara a înregistrat în această seară al patrulea succes consecutiv și a urcat provizoriu pe poziția a patra a clasamentului. În runda a 13-a a Diviziei A1 de volei feminin, echipa pregătită de Bogdan Paul a reușit cea mai categorică victorie din 2018. Agro a câștigat clar duelul nou-promovatelor cu U NTT Data…

UVT Agroland TImișoara
26 ianuarie 2018
Bogdan Paul: “Fără pași greșiți”

Antrenorul Bogdan Paul își dorește un parcurs fără pași greșiți în meciurile de obiectiv, până la finalul sezonului regular din Divizia A1 de volei feminin. UVT Agroland Timișoara joacă în următoarele două runde cu echipele clasate pe ultimele două poziții, “U” NTT Data Cluj și Penicilina Iași, iar tehnicianul trupei de pe Bega speră ca…

Andreea Petra
25 ianuarie 2018
Andreea Petra: “Ne-am învățat lecția”

UVT Agroland Timișoara este pregătită să obțină a patra victorie consecutivă în Divizia A1 de volei feminin. Sâmbătă, la Timișoara, este programat duelul nou-promovatelor în elită, Agro – “U” NTT Data Cluj. Jucătoarea cu cei mai mulți ași din campionat, Andreea Petra a precizat că atmosfera din grup este foarte bună după victoria din derbiul…

4 noiembrie 2017
Divizia A1 / 3-0 și cu U NTT Data Cluj

UVT Agroland Timișoara se întoarce cu trei puncte de la Cluj-Napoca, după ce a câștigat cu 3-0 (25, 11, 19) duelul nou-promovatelor în Divizia A1 de volei feminin, cu U NTT Data din localitate. Este al treilea succes consecutiv în campionat pentru formația noastră, și al patrulea în toate competițiile. Agro a ajuns la 9…

3 noiembrie 2017
Divizia A1 / Mihaela Ozun: “Victorie la Cluj, așa mi-au promis fetele”

UVT Agroland Timișoara a ajuns astăzi la Cluj-Napoca pentru duelul nou-promovatelor în Divizia A1 de volei feminin. Atmosfera din lot este pozitivă după succesul din derbiul bănățean cu CSM Lugoj, iar o victorie cu “U” NTT Data Cluj ar fi cadoul perfect pentru Mihaela Ozun, jucătoare care împlinește 25 de ani săptămâna viitoare, la 8 noiembrie. La…

Bogdan Paul - tabletă
2 noiembrie 2017
Divizia A1 / Bogdan Paul: “Mergem la Cluj să obținem toate punctele”

Formația noastră pleacă mâine dimineață spre Cluj-Napoca pentru partida din etapa a patra a Diviziei A1 de volei femninin, cu “U” NTT Data din localitate. Duelul nou-promovatelor în elită este programat sâmbătă, 4 noiembrie, la ora 16:30, la sala Horia Demian. Antrenorul Bogdan Paul își dorește toate punctele puse în joc și le cere elevelor…

  • 1
  • 2